Președintele CCA, Vasile Avram, a declarat că a fost audiat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) după ce finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a afirmat despre el că i s-a propus o sumă de bani din partea unui conducător de club pentru arbitraje favorabile în Liga I.
„Astăzi am fost convocat telefonic ca martor la DNA. Acolo am spus ce am declarat și în presă, și anume că nu mi se pare nici corect și nici moral ca eu să comentez declarațiile altor persoane. Eu sunt obligat să dau explicații pentru declarațiile mele și nu ale altor persoane. Am mai spus că nu a existat niciodată nicio persoană, conducător de club sau altceva, care să îmi propună vreo sumă de bani pentru avantaje. Nu am fost contactat niciodată de vreun conducător pentru așa ceva”, a spus Avram.
Conducătorul CCA îl consideră vinovat pe finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, pentru chemarea sa în fața procurorilor DNA. „Cred că este momentul ca domnul Gigi Becali să își dea seama că aceste declarații iresponsabile, aceste declarații făcute în glumă cum spune dânsul, pot crea probleme altor persoane fără nicio vină. Din punctul meu de vedere, dânsul este vinovat pentru implicarea mea în acest caz”, a afirmat președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).
„Gigi Becali râde de acest subiect, face glume și noi comentăm. Nu spun că nu ar exista intenții din partea unor oameni de a face anumite aranjamente, eu pur și simplu refuz să discut despre așa ceva. Să țineți cont că la o nuntă se bea și altceva în afară de apă plată, iar domnul Gigi Becali a vorbit multe lucruri, vrute și nevrute. Probabil există și oameni care umblă cu camere video în nasturi și după aceea toarnă la DNA. De mine s-au spus tot felul de lucruri, că am fost informator, că lucrez la SIE, de aceea nimeni nu are curaj să îmi spună nimic. Nu am discutat cu nimeni, cu absolut nimeni, dar le-am spus procurorilor că le voi declara tot ceea ce știu.
Nu am cunoștință ca în România să se facă vreun aranjament cu arbitrii, dar știu că în Antalya se practică aceste lucruri, de aceea le-am interzis arbitrilor români să mai conducă astfel de meciuri fără să fie delegați de CCA.
Dacă se va mai continua cu jignirile la adresa arbitrajului românesc, probabil vom lua decizia de a nu ne mai prezenta la meciuri, așa cum au procedat și scoțienii”, a spus Avram la gsptv.
Vasile Avram a menționat că nu are cunoștință despre faptul că și președintele FRF, Mircea Sandu, președintele LPF, Dumitru Dragomir, președintele clubului Politehnica Timișoara, Marian Iancu și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, ar urma să fie chemați la DNA.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER